20 august 2014

Dreptul la căutarea fericirii

      Plecând de la convingerea personală că fiecare drept își are izvorul în proprietățile și capacitățile înnăscute ale omului, concluzia inevitabilă a fost că, având capacitatea de a simți sentimente de bucurie și de tristețe ca instrumente de autooptimizare a comportamentului având fericirea ca obiectiv final, omul are (printre altele) și dreptul la căutarea fericirii.
       M-am oprit asupra acestui subiect ca urmare a vizionării filmului „The Bucket List”. Acolo există o scenă remarcabilă în care un mecanic auto îi povestește unui afacerist o chestie specifică culturii Egiptului Antic. Citez din spusele acestui personaj: „Egiptenii aveau o credință frumoasă legată de moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, zeii le puneau două întrebări. În funcție de răspuns erau primiți în rai sau nu.” Cele două întrebări erau următoarele:
       1. Ai descoperit bucurie în viața ta?
       2. Ai adus bucurii altora?
       Personajul nu spune ce se întâmplă dacă răspunsurile nu erau satisfăcătoare pentru zei și nici nu am vrut să caut răspunsuri în acest sens (presupun că cel întrebat ar fi ajuns în iad, sau cum i-or fi zis egiptenii antici). Legătura directă dintre cele două întrebări și iad m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva iadul nu este altceva decât o metaforă  care să ilustreze o suferință neostoită dată de conștientizarea irosirii unei vieți trăite fără bucurie.
       Mi-aduc aminte acum de o carte pe care am citit-o prin adolescență în care un funcționar public află că suferă de o boală incurabilă care-i va pune punct vieții în foarte scurt timp și începe să plângă și să țipe sfâșietor. Vecinii îl aud și cred că acesta țipă din cauză că știe că va muri. În realitate, acesta acesta își exprima suferința extraordinară deoarece conștientizase, în fața morții iminente, că nu avusese viață proprie, nu-și întemeiase o familie, nu-și urmase visele...trăise toată viața pentru alții. Ca funcționar public, ajutase mulți oameni, oferise bucurii altora, dar nu descoperise bucurie în viața lui.
       Așadar, poate că nu este suficient să răspunzi corect doar la o singură întrebare dintre cele două de mai sus. Ambele condiții trebuiesc îndeplinite pentru a putea spera la fericire în viață și la muțumire în fața morții (mulțumirea de sine în fața morții, satisfacția unei vieți împlinite întruchipând, poate, raiul). Dar ce înseamnă, practic, această descoperire personală a bucuriei ori aducerea bucuriei în viața altora? Eu nu-mi închipui că ar însemna altceva decât un anumit mod de viață particularizat în funcție de personalitatea fiecărei persoane. Iar pentru că această particularizare nu poate fi realizată decât de fiecare persoană în parte atunci rezultă că omului trebuie să i se acorde dreptul la căutarea fericirii și, în particular, dreptul la alegerea oricărui mod de viață care-i satisface dreptul la bucurie și la cel de oferire a acesteia.
      O societate normală, de oameni civilizați și fericiți, nu se poate edifica decât plecând de la cunoașterea și respectarea deplină a tuturor drepturilor fiecărei persoane. Tocmai de aceea trebuie garantat prin lege și fără echivoc atât dreptul la căutarea fericirii, cât și toate celelalte drepturi derivate din capacitatea omului de a simți plăcere ori neplăcere, precum dreptul la sentimente (de orice fel),  dreptul de a adopta o cultură, dreptul de a adopta sisteme de valori și  moduri de viață, dreptul de a adopta o religie ori de a renunța la ea,  ș.a.m.d..
         În acest moment majoritatea acestora nu sunt prevăzute explicit în Constituția României și ar trebui să solicităm cu mai multă îndrăzneală legiferarea și respectarea lor pentru că, așa cum s-a văzut în alte cazuri, ignorarea ori încălcarea celor mai elementare drepturi tinde să devină o practică obișnuită și cotidiană.


                                                       „Ai descoperit bucurie în viața ta?”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu